Mesaj: Prima zi de şcoală

Data articolului: 03.05.2012 - 12:56


La fiecare debut de an şcolar am transmis un mesaj de felicitare către dascăli, care încep un nou drum al iniţierii copiilor noştri în tainele formării şi educării profesionale, precum şi un mesaj de bucurie pentru cei mici, mulţi dintre ei păşind pentru prima oară într-o sală de clasă, ţinuţi de mână de părinţi emoţionaţi. Am făcut acest gest consţienţi de importanţa şi însemnătatea momentului şi pentru că, la rândul nostru, am fost şi suntem cuprinşi de emoţie în această zi, în diferite ipostaze: copii, dascăli, părinţi.



Mesajul nostru din acest an nu poate trece cu vederea însă dificultăţile pe care le întâmpină şcoala românească şi greutăţile dascălilor, care încep anul şcolar 2010-2011 nu sub cele mai bune auspicii.



Nu putem trece cu vederea mesajul ostil către dascăli al ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, de a lăsa deoparte festivismul şi de a intra mai repede la cursuri, precum şi decizia aceluiaşi demnitar de a începe anul şcolar pe 13 septembrie, călcând în picioare tradiţia şi spiritul unei şcoli româneşti, învăţată şi încăpăţânată să înceapă prima zi de şcoală pe 15 septembrie. Cele două gesturile ale ministrului educaţiei traduc aroganţă, dar şi faptul că şcolile frecventate în străinătate şi diplomele trecute în CV-ul personal nu ţin loc de reformă şi nu pot înlocui bunul simţ şi incapacitatea de a înţelege un sistem pe care, este adevărat, vremelnic îl conduce.



Nu putem trece cu vederea şi reclamăm public faptul că şcoala românească începe noul an mai săracă cu cel puţin 15.000 de dascăli şi posturi comasate şi desfiinţate de decizia politică, arbitrară a partidului de guvernământ – PDL. Graţie aceleiaşi comenzi politice, tot corpul profesoral este obligat să predea şi să facă educaţie cu lefurile reduse cu 25% în şcolile şi grădiniţele din România, multe dintre ele fără aviz de funcţionare, cu lucrări de reabilitare şi modernizare sistate şi fără nicio perspectivă. La fel de grav este faptul că sentimentul de speranţă care ar fi trebuit să-i anime pe dascăli, ca la orice început de an şcolar, este înlocuit treptat, dar sigur, de un sentiment de teamă, de frică, inoculat de tăvălugul pedelist care a reuşit să-şi subordoneze fără precedent Inspectoratele şcolare şi a încercat să politizeze şcoala în ansamblu.



Suntem conştienţi că este un moment greu pentru tot sistemul de învăţământ din România, dar nu trebuie să ne pierdem speranţa!



Ca atare, mesajul nostru pentru dascăli, cu ocazia debutului de an şcolar, este de solidaritate, de încredere în ziua de mâine şi că împreună putem trece peste toate dificultăţile ridicate de o guvernare iresponsabilă.



Ca reprezentant în Parlament al unui partid care a investit în şcoala românească şi care în perioada 2005-2008 a redat demnitatea dascălilor, împreună cu colegii mei vom face totul, chiar începând din toamnă, pentru ca acest an şcolar să fie ultimul din istorie care se confruntă cu greutăţi şi pentru a-l şterge cât mai repede cu putinţă din memoria dascălilor, copiilor şi părinţilor.