Transcrierea discursului susținut de președintele PNL Mures Ciprian Dobre la mitingul de la Brașov

Data articolului: 18.07.2012 - 14:56
”În primul rând, vreau să vă salut și în al doilea rând, vreau să vă întreb dacă aveți curajul să mergeți la vot pe 29 iulie, dacă aveți curajul să îl demiteți pe Traian Băsescu.

     Cred că este clar pentru toată lumea, Parlamentul României și-a făcut datoria. Parlamentarii noștri sunt cei care au reușit să facă primul pas, cel mai important, să îl suspende pe Traian Băsescu. Sunteți de acord cu acest lucru, cu ce a făcut Parlamentul?

      Cred că putem vorbi despre faptul că parlamentarii și-au făcut cu demnitate datoria și cred că putem vorbi despre faptul că acum noi, cetățenii români, avem datoria, avem datoria și curajul de a merge la vot pe 29 iulie și să îi dăm ceea ce ne-a dat el, timp de trei ani si jumătate.

     Și am pregătit niște date ca să nu uităm. În 6 mai 2010, Traian Băsescu a tăiat salariile. În 26 iunie 2010, PDL-ul și Traian Băsescu au crescut TVA-ul la 24%. În 6 decembrie 2010, PDL-ul a tăiat și pensiile sub zece milioane, prin introducerea plății asigurărilor de sănătate. În 31 august 2011, PDL și Traian Băsescu au tăiat subvenția pentru încălzire, fapt care a dus la dublarea și chiar triplarea datoriilor noastre la regia de bloc. În 23 martie 2011, PDL a desființat 70 de spitale, Traian Băsescu a fost de acord, spitalul de la Codlea a fost desființat, tot de către oamenii lui Traian Băsescu.  Sunteți de acord cu acest lucru? Cred că toate aceste lucruri trebuie să le avem tot timpul în minte.

     Mai trebuie să vă spun două lucruri, două date, din istoria recentă a României. În 15 septembrie 2010, Roberta Anastase fura votul pensionarilor în Parlamentul României. Traian Băsescu a apărat-o! În 23 decembrie 2010, Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul Parlamentului, Traian Băsescu nu l-a vizitat la spital.

      Vă rog să vă gândiți ce ne așteaptă pe noi, cetățenii României, dacă Traian Băsescu mai rămâne timp de doi ani la Palatul Cotroceni. Vă rog să vă gândiți care este viitorul copiilor noștri, dacă Traian Băsescu mai rămâne doi ani președintele României. Aveți curajul să mergeți la vot? Aveți demnitatea să votați? Vă aștept pe 29 iulie la vot și să spunem un sincer, un sincer, un sincer „DA”, „DA” libertății de a trăi în România, „DA” tuturor românilor. Doamne ajută!”