O țară întreagă a observat că la UMF Tg-Mureș nu se poate înființa o facultate după bunul plac al celor din PDL sau UDMR

Data articolului: 02.05.2012 - 16:00

Conceptul de ”națiune civică” (națiune a cetățeanului), este un concept abordat de Partidul Național Liberal încă din anul 2001, când a fost tema unui întreg document adoptat de Delegația Permanentă lărgită a PNL.  Această noțiune este prevăzută în Art.1 alin. 1 al Constituției României, care prevede că România este un stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil.  Astăzi se ignoră prevederile Art. 4 alin. 4 al  Constituției României potrivit căruia România este patria comuna și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială.

Deputat Ciprian Dobre: 

Aceste două articole evocă fără nici un fel de tăgadă principiul potrivit căruia, statul roman are la bază conceptual de națiune civică. Astfel, baza pe care se așează statul roman este constituită pe conceptual de cetățean și nu pe principiul etnic.
Soluția pentru situația create la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tg-Mureș este ca partidele politice să lase în pace UMF-ul și să respecte Art. 32 alin. 6 din Constituție care consacră autonomia universitară. Sunt două lucruri pe care Constituția României le garantează: 1. Autonomia universitară și 2. Proprietatea. Și dreptul la viață al fiecărui cetățean român este ocrotit de Constituția României.

PDL-ul este ostatecul UDMR-ului!
PDL a făcut și alte multe cedări, pe lângă cea a Universității de Medicină și Farmacie din Tg-Mureș. Practic, PDL-ul în fața UDMR-ului a mai trădat și alte articole ale Constituției față de cele amintite mai sus.
Deputat Ciprian Dobre:

Acest lucru are cu siguranță legătură doar cu accesul nelimitat la banul public. De ce acceptă PDL-ul rolul de ostatec al UDMR-ului? Pentru că dacă nu acceptă înființarea unei facultăți în limba maghiară la UMF Tg-Mureș, UDMR-ul iese de la guvernare. Dacă iese UDMR de la guvernare, cade guvernul PDL. Cade guvernul, PDL nu mai are acces la banii publici. Responsabililatea pe care o are PDL nu este doar pentru Tg-Mureș, responsabililatea ostatecului UDMR se întinde de la Botoșani până la Călărași, de la Maramureș până la Constanța!

De ce președintele PDL Mureș, vicepreședintele PDL la nivel national nu are nici o reacție publică față de poziția de ostatec a PDL-ului față de UDMR?
Toate acestea sunt dovezi clare că vindem județul Mureș pentru a păstra poziția la primăria municipiului Tîrgu Mureș. PDL-ul cedează județul Mureș, cedează Universitatea de Medicină și Farmacie pentru a păstra postul de la primăria municipiului Tîrgu Mureș. Partidul Național Liberal găsește inadmisibilă această vânzare a județului Mureș.
Deputat Ciprian Dobre:

Cred că lucrurile trebuie să fie clare, și cer public opoziție față această situație în care PDL-ul este ostatecul UDMR-ului. Nu există precedent în istoria noastră de 20 de ani în care un partid să vândă bucată cu bucată statul român. Nu există precedent în care vreun partid care conducea țara să privatizeze limba română.

Partidul Național Liberal consideră că astăzi trebuie evidențiat mai mult ca oricând faptul că, se pare, una dintre instituțiile statului român funcționeză, și anume ARACIS. Președintele acestei agenții, care veghează în România și în Școala Românească calitatea în învățământul superior, a avut o poziție fermă: nu se poate înființa o facultate fără cadre didactice.
Deputat Ciprian Dobre:

O țară întreagă a observat că la UMF Tg-Mureș nu se poate înființa o facultate după bunul plac al celor din PDL sau UDMR. S-a spus foarte clar: nu corespunde deocamdată criteriilor și standardelor din învățământul superior. Se poate face orice: școală profesională, școală de meșteri ș.a.m.d., dar nu facultate de medicină. Iată că unul dintre conducătorii instituțiilor publice din România are curajul să respecte legea.

Dacă această lege va fi adoptată, ce se întâmplă cu respectarea Art. 53 din Directiva CE nr. 36, emisă de Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene spune negru pe alb că:

„Persoanele care beneficiază de recunoaşterea calificărilor profesionale trebuie să aibă cunoştinţele lingvistice necesare exercitării profesiei în statul membru gazdă”?

Se poate aşadar învăţa în orice limbă, însă practica medicală, care presupune contactul direct cu bolnavul se face în limba oficială a Statului. Aşa în toate ţările civilizate din Uniunea Europeană. Prin urmare, Senatul UMF Tîrgu Mureş nu a făcut decât să respecte Constituţia şi legile Ţării şi să aplice o Directivă a Uniunii Europene, refuzând să dea curs unei presiuni politice iresponsabile.
Deputat Ciprian Dobre:

Dacă în 2012 începe cursurile un student la această facultate exclusiv în limba maghiară, va termina în 2018 facultatea de medicină și urmează să dea un examen de rezidențiat, care va fi următoarea cerere a UDMR pentru absolvenții din 2018 de la medicină? Probabil organizarea examenului de rezidențiat în două limbi. De ce nu reglementăm acum, prin această hotărâre de guvern, cum își vor da rezidențiatul studenții UMF-ului de la secția maghiară din 2018? Iată o întrebare la care eu mă aștept ca domnul Ungureanu, cel care a declarat că România trebuie privită aproape ca un nou stat federal*, să dea un răspuns în această hotărâre de guvern supusă dezbaterii publice. Pun în dezbatere publică această întrebare, și aștept, tot pe cale publică, un răspuns din partea premierului Ungureanu.

* Într-un interviu din 4 martie 2006, Agenţiei "Die Presse", din Austria, când la afirmația reporterului

Mulţi austrieci sunt sceptici în privinţa aderării la UE.”,  Mihai Răzvan Ungureanu a răspuns: ”În momentul de faţă, Austria este cel mai important investitor străin în România. România trebuie privită aproape ca un nou stat federal."