Jurnal de campanie Ciprian DOBRE: Ziua 11

Data articolului: 22.05.2012 - 08:50
Ciprian Dobre a avut luni, 21 mai, mai multe întâlniri cu tîrgumureşenii. Astfel, după participarea la slujbele religioase de la Catedrala Mică şi Biserica din cartierul Unirii, candidatul Uniunii Social Liberale pentru Preşedinţia Consiliului Judeţean Mureş s-a întâlnit cu locuitorii din centrul oraşului şi zona Mureş Mall, Dâmbu Pietros, Unirii şi Mureşeni.

Ciprian  Dobre: "Le-am vorbit oamenilor despre proiectul meu pentru judeţul Mureş, despre ceea ce vreau să devină judeţul nostru şi municipiul Tîrgu Mureş şi totodată, am confruntat opiniile şi solicitările tîrgumureşenilor cu ceea ce încercăm să facem noi, cu proiectul propus de mine mureşenilor. Suprinzător este că oamenii înţeleg foarte corect situaţia. Oamenii înţeleg că anul 2012 este anul unei schimbări majore în România şi în judeţul Mureş. Această schimbare trebuie făcută prin oameni şi pentru oameni. Tîrgu Mureşul trebuie să devină Inima Ardealului, iar pentru asta cuvântul de ordine este devoltarea. Oamenii au nevoie de locuri de muncă, de un transport civilizat, de programe susţinute de reabilitări, de o strategie pe termen mediu şi lung oraşul şi judeţul nostru".

La întâlnirile cu tîrgumureşenii au fost alături de Ciprian Dobre şi preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Tîrgu Mureş Ionela Ciotlăuş, consilierul local Pui Sebastian, precum şi alţi candidaţi ai Uniunii Social Liberale la funcţiile de consilieri locali şi judeţeni.