Actualul sistem de urgenţă este cel mai bun care poate fi implementat în România Distrugerea acestui sistem de urgenţă este un atentat la siguranţa naţională

Data articolului: 02.05.2012 - 16:00
După „modernizările statului” ce au avut loc în segmentul pensiilor (cu 80 de voturi în Camera Deputaţilor), sau modernizările sub aspectul sistemului de învăţământ, prin asumarea răspunderii Guvernului, sau prin votarea de 2 ori a Judecătorului Curţii Constituţionale, după toate acestea a urmat sistemul de sănătate.

Dacă astăzi seviciul de urgenţă medicală este un serviciu public social de urgenţă, prin noua lege acesta se va transforma într-un serviciu comercial de urgenţă. Ceea ce nu s-a stricat nu trebuie reparat.

Conform legii în vigoare (Legea nr. 95/2006): Acordarea asistenţei medicale publice de urgenţă, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului (Art. 92. alin1), în timp ce aşa numita nouă lege se rezumă la: asistenţa medicală de urgenţă se înfăptuieşte prin ambulanţe, prin urmare, prin noua lege a sănătăţii dispare un drept al cetăţeanului.

Deputat Ciprian Dobre:

Nu este o nouă lege a sănătăţii ci o amputare a legii în vigoare. Dacă o astfel de lege, sub această formă, intră în vigoare noi ne pierdem dreptul la asistenţă medicală de urgenţă, pentru că noua lege nu mai prevede ce este de fapt asistenţa medicală de urgenţă în România, şi spune doar cum urmează să fie înfăptuită.

Totul se schimbă în guvernarea PDL-ului: se schimbă sistemul electoral, ţara se schimbă prin reorganizarea administrativ teritorială, învăţământul se schimbă, totul urmează să fie schimbat.

Această tendinţă de modificare a legii sănătăţii este de fapt o privatizare a unei părţi din bugetul statului: introducerea principiului comercialităţii în asistenţa medicală de urgenţă.

România are  un sistem care funcţionează, şi anume sistemul integrat de urgenţă (ale cărui componente sunt interdependente: dispeceratul 112, ambulanţa, SMURD şi unitatea de primiri urgenţe)  sistem care va fi dereglat prin introducerea de noi verigi (ambulanţe de tip privat – comercial). Sistemul medicinei de urgenţă este parte a sistemului naţional de apărare a ţării.

Deputat Ciprian Dobre:

Distrugerea acestui sistem de urgenţă este un atentat la siguranţa naţională.

În noul proiect de lege se încearcă de fapt desfiinţarea serviciului public de ambulanţă şi punerea lui în concurenţă comercială cu alţi comercianţi care până acum nu au avut acces la fondurile publice. Astfel Ambulanţa şi SMURD-ul, servicii în care s-au investit foarte mulţi bani, sunt puse pe o piaşă concurenţială.

În timp ce un număr de 39 de definţii nu mai există în noua lege, nimeni nu răspunde la întrebarea: Cum va avea loc privatizarea sistemului de urgenţă? Cum vor acţiona pe piaţă noii actori comerciali în materia urgenţelor din România?
Deputat Ciprian Dobre:

Tîrgu Mureşul este primul oraş care a reuşit să integreze urgenţele şi va trebui să fim primul oraşul care ia apărarea sistemului pe care noi l-am creat. Din acest punct de vedere va trebui să-i avem alături pe toţi cetăţenii tîrgumureşeni şi ai judeţului Mureş. Vorbim de un sistem creat în 21 de ani! Revoltător în acest moment este întrebarea: care pot fi motivele pentru care un sistem construit în 21 de ani urmează să fie distrus prin amputarea legii sănătăţii publice astăzi în vigoare.

Din experienţa altor ţări, participarea actorilor comerciali, a companiilor, a firmelor în sistemul acordării procedurilor în medicina de urgenţă trebuie să aducă profit. Acele societăţi vor obţine profit prin acordarea de tratamente necorespunzătoare şi ieftine, deoarece nu este posibilă obţinerea de profit din sistemul de urgenţă. Dacă sănătatea ar fi aducătoare de profit, atunci în întreaga lume aceasta ar reprezenta un corn al abundenţei.

Deputat Ciprian Dobre: Sănătatea, învăţământul şi cultura sunt domenii ale statului în care investeşte şi nu se scoate profit.  Nu avem cum să scoatem bani din medicina de urgenţă, avem cum însă să ne batem joc de oamenii care au nevoie de medicina de urgenţă.

USL a hotărât la nivel central organizarea unei consultări publice cât mai largi, după jumătatea acestui luni. Noi dorim ca această dezbatere să aibă loc la Tg-Mureş. Vom încerca să dovedim, nu PDL-ului şi nici preşedintelui Traian Băsescu, ci cetăţenilor României, că suntem în stare să apărăm această formă a legii fără să introducem în sistemul medical de urgenţă taximetrişti.

Dacă s-a distrus sistemul de pensii din România, s-a distrus sistemul învăţământ, se distruge sistemul electoral, trebuie neaparat distrus şi unicul sistem din medicina românească cu care ne putem mândri şi pentru care alţii vin să înveţe de la noi?

Este vizibil că se doreşte formarea unei clientele politice abonate la fondurile publice ale casei de asigurări de sănătate. În Expunerea de motive publicată de Ministerul Sănătăţii nu se găseşte nici măcar un aspect de natură economică sau referitor la calitatea actului medical ci numai generalităţi.

Dr. Ovidiu Butuc, preşedinte Comisia de sănătate a PNL Mureş:

Se presupune că introducerea unor companii private pe piaţa medicală de urgenţă ar putea să scadă cheltuielile, însă bugetul alocat medicinei de urgenţă rămâne acelaşi, numai că vor fi mai mulţi actori pe piaţă, ceea ce înseamnă o scădere a calităţii actului medical. Nici din punct de vedere calitativ nu poate fi vorba de o îmbunătăţire, deoarece deja există un deficit de 40% de medici în sistemul medical de urgenţă, iar cei existenţi se vor împărţi şi la actorii privaţi.